Transparenta, calitate specifica pigmentului de acuarela de a nu avea putere de acoperire, precum si a unei vopsele sintetice numite (in engl.) acryl, solubila in apa, dar ireversibila la orice lichid dupa uscare, rezistenta la lumina si cu aderenta la orice fel de suport, insa, spre deosebire de acuarela, cu un registru de solutii tehnologice mai larg, mergand pina la impastari specifice picturii in ulei
acuarela
Vopsea in stare solida (pastile) sau vascoasa(pasta in tuburi) care se inmoaie in apa, nu are putere de acoperire, e transparenta; pictura in aceste culori de apa; tehnica picturala in doua variante, prin suprapunere peste pete zvantate si pe umed, petele suprapuse fuzionand intre ele; in cea de-a doua varianta,transparenta este insotita si de un efect catifelat, vaporos
aglutinant
ALB, a) substanta acromatica de diferite proveniente (de argint, de zinc, de titan); b)neculoare; auxiliara substantelor pigmentare pentru a le degrada in inaltime(deschide) sau, in amestec cu negrul, sa formeze griuri valorice(cenusiuri) diferite; v.si neculori
alla prima
(in it.-la inceput), a) modalitate de a realiza dintr-o data o compozitie, adica intr-un singur strat, subtire, inainte de a se usca si intr-un timp relativ scurt (dar neaparat intr-o singura sedinta de lucru);
b) procedeu de a lucra sumar, in zemuri, ca prima etapa a unei picturi in ulei; e posibila si in culori de apa; v. si absorbtie,ebosa
arta aplicata
Denumire legata initial de renasterea tapiseriei si ,mai ales, de raspandirea asa-ziselor "stilelor decorative" pentru a desemna lucrarile de arta cu caracter pregnant utilitar, expresia neinsemnand, asa cum s-a exagerat de catre o anumita critica, si o treapta (inferioara) de calitate; se confunda adesea cu o alta sintagma, arta aplicata, care se refera la domeniile paraestetice
arte plastice
(gr. plasso- a modela)
a) denumire generica pentru pictura(arta culorii), grafica (arta liniei), sculptura, arhitectura, ceramica(artele masei, volumului, formei in spatiu) etc.;
b)obiect de studiu in curs de edificare in intreg invatamintul de cultura generala; arta ca educatie artistica pentru toti devine astfel pentru prima data: adecvata varstelor- prin accesibilizarea elementelor de limbaj si a procedeelor tehnice; specifica- prin programe de studiu al caror continut este gramatica si tehnologia artei; cu adevarat democratica si umanitara- pentru ca exerseaza practic instinctul ludic al creativitatii si functia plastica a creierului- cea ma intinsa cortical si, ontologic, prima- la intreaga populatie scolara; personalizata- pentru ca ofera fiecaruia posibilitatea de asimilare si inaintare in ritmul sau propriu; de importanta vitala pentru mentinera echilibrului intrapsihic global si prin extensie fireasca, a echilibrului social.
arte vizuale
Denumirea generica, sin. artelor plastice, care se intemeiaza in toate etapele procesului biunivoc si continuu de creare-receptare (comunicare) pe vaz, caruia, in ambele aceste ipostaze principale, i se confera si atributul de creator
bibelou
bibelou, v.statuie
clarobscur
(fr.clair-obscure-deschis inchis), procedeu foarte vechi de sugerare, in pictura, a volumului (reliefului) modeland fiecare forma, adica acoperind-o cu tonurile culorii locale (deschise, in lumina si inchise, in umbra), de unde si denumirea de ton local: se aplica inadecvat unor lucrari in care s-a urmarit obtinerea aceluiasi efect prin valori.
colaj
(fr. collage-lipit, "lipitura"), tehnica de pictura in care vopselele sunt inlocuite partial sau total cu fragmente de materiale colorate si de facturi diferite, alaturate sau suprapuse partial: varianta care foloseste fragmente de hartii colorate uniform sau partial imprimate cu litere cifre etc. se numeste papier-colle.
compozitional
Compozitional (portret-), v. Portret
contrast cald-rece
opozitie de tente care fac parte din grupe termo-dinamice diferite, fara insa a fi neaparat si complementarea, se rezolva de regula prin grizare.
contrast calitativ
opozitie de tente de diferite proveniente calitative : contrast de factura: sta la baza modularii "ton in ton": se regleaza in functie de efectul scontat.
contrast complementar
juxtapunere de complementare , care urmeaza sa fie ameliorata prin modificarea stralucirii(inclusiv a puritatii si luminozitatii) uneia sau amandurora.
contrast simultan
opozitie receptata ca efect psihofiziologic produs de alaturarea a doua pete diferite (si de regula pure) care, fiecare, simultan, "proiecteaza" complementara propriei alaturari, deci peste cealalta pata, modificand-o in stralucire si , implicit, in ton: este cel mai important contrast ca este greu de controlat.
contrastul culorii in sine
contrastul culorii in sine, v.contraste
craclura
(engl.crockle, fr.craquelure-plesnitura), crapatura aparuta spontan in suprafata sau si in profunzimea stratului de pictura in ulei, asternuta de regula pe suport textil: cauzele cele mai importante :prepararea prea grasa a suportului, sau, din contra, impastarile absorbante.
creta litografica
Creta litografica,v.litografie
culoare locala
culoare proprie fiecarui obiect: nu face obiectul artei decat numai in masura in care e destinata sa aiba un rol expresiv sau simbolic, si nu unul banal, mai ales dupa inventarea fotografiei-de informare, sau ca simpla impresie.
culori binare
culori rezultate din amestecul a cate doua primare in cantitati egale sau diferite: oranjul, verde si violetul sunt considerate principalele.
culori calde si reci
tente al caror efect psiho-fiziologic de "cald" sau "rece" se bazeaza pe un fenomen real: influentarea, in primul rand prin intermediul retinei, a pulsului - cele calde crescandu-l usor, iar cele reci coborandu-l : juxtapuse , produc si un efect spatial, de apropiere-marire(culori calde) si de departare-micsorare(culori reci):fiind vorba de un dublu efect simultan de "cald" sau de "rece" si de "apropiere" sau, respectiv, "departare", culorile au fost impartite in doua grupe termo-dinamice.
culori complementare
Culori complementare, v. contrast complementar
culori primare
culorile care, practic, nu pot fi obtinute din nici un amestec pigmentar (cu pensula, pe paleta sau pe alt suport), dar din care (alaturi de alb si negru), cate doua sau mai multe, variindu-le cantitativ si controlindu-le bine proportiile, s-ar putea obtine aproximativ 200 de nuante; sin.:culori de baza, culori fundamentale
culori rupte
culori rupte, v. tenta rupta
culori pure
(sau crude), serie d eculori care, fara a se limita la tentele cu stralucire maxima obtinuta industrial, le cuprinde pe toate cele folosite asa cum au fost fabricate, adica nemodificate prin amestec fizic; v. si tenta pura
desen pictural
scriitura vibrata, modulata tonal sica grosime, care permite ca din loc in loc si neuniform forma sa se "scurga" in fond si fondul in forma; trasatura care sugereaza lumina si umbra; sin.: vibratie, forma, deschisa; v. si forma-culoare, desen sculptural
desen sculptural
trasatura care delimiteaza, inchide planuri sau reliefuri de regula neintrerupta si de acelasi ton pe parcursul aceleiasi forme, nemodulata ca grosime; sin.: desen in planuri, plastic; v. si desen pictural, forma inchisa
desen valorat
desen valorat, v.valoratie
detalii
(din fr.detail-amanunt, parte) elemente discrete ale unei imagini figurative sau abstracte, semnificative, care particularizeaza sau fac mai vie o anumita forma, aparute spontan in timpul elaborarii, sau indelung cautate fie pentru savoarea lor pur vizuala, fie pentru caracterul lor tematic relevant; v. si abstragere, anecdotic, esential
elemente de limbaj
mijloace de expresie vizuala din care se constitue gramatica si stilistica fiecarei arte: ex.:pentru pictura - sintaxa culorii, valoarea, lumina si suprafata etc. Pentru grafica- morfo-sintaxa liniei si a punctului etc. Pentru sculptura - masa, gol-plinul etc.
emulsie
(fr.emulsion- insolobil), a) amestec lichid care, prin agitare sau cu ajutorul unor dispersanti, mentine in suspensie moleculele unor substante altfel insolubile intre ele, ca, de pilda, apa in ulei sau uleiul in apa. b) una din cele doua modalitati de a dispersa o substanta (pigment sub forma de praf, de regula) intr-un lichid:, v.solutie.
galben
a) substanta pigmentara de diferite proveniente si calitati (ex. galben citron- o nuamnta usor rece, galben crom- nuanta care tinde spre oranj etc.): b) dupa varianta pigmentara aleasa ca dominanta sau ca nuanta a tonalitatii generale, poate semnifica:lumina, stralucire, harnicie, pretiozitate, dragoste, dar si imbolnavire, caldura greu suportabila.
gri colorat
gri colorat, v. grizare
gri valoric
gri valoric, v. brun
ilustratie
(lat.ilustrare- a clarifica), arabesc sau imagine care , vizual, este o replica plastica a ideii literare: de arta nu se substitue textului si nici nu-l completeaza, este o varianta, cu alte mijloace, a acestuia, opera de arta autentica nefiind "ilustrativa" .
industrial - design
industrial-design, v. design
laviu
(in fr.lavis), a) specie a graficii de sevalet: b) tehnica de diluare a tusului negru sau a unei culori de apa vopsea roscat cafenie inchisa, similara lichidului provenit din maruntaile sepiei, slabirea tonurilor acestora fiind determinata de cantitatea de apa cu care e imbibata pensula, efectul este transparenta: se foloseste de obicei in combinatie cu o alta tehnica liniara, laviul modeland "taietura" opozitia dintre albul "fondului" si negrul urmei de penita prin unul sau mai multe tonuri intermediare.
liant
(in fr.), fluid in stare naturala sau prelucrat care"leaga"(sub forma de pelicula intarita ulterior) granulele unui aglomerat organic sau mineral si "dezleaga" atunci cand, impreuna cu un lichid de fluidizare, devine solvent, adica mediul de "dezlegare" a celorlalte substante care alcatuesc aglomeratul: dupa natura si a lichidului volatil, destingem: vopsele de apa, vopsele de ulei, cerneluri etc.
linogravura
a) tehnica a gravurii "in relief ": b) gravura obtinuta pe hartie dupa placa de linoleum gravata si unsa cu un rulou cerneluit, matrita de linoleum graveaza cu aceleasi daltite ca si lemnul, dar mai usor, cu efort mai mic, urmele fiind insa mai putin fine decat in alte materiale.
litografie
(gr. lithos- piatra), a) singurul procedeu al imprimarii la suprafata fara gravarea propriu-zisa a placii: b) plansa imprimata cu ajutorul unei pietre de calcar, slefuita fin, si spalata cu apa sau cu o salutie acida, pe care s-a desenat , inainte de spalare, cu tus litografic, creion sau creta litografica.
modelaj
(fr.modelage- lucrare in lut sau alt material modelabil), a) prelucrarea artistica a unor materiale maleabile, in primul rand a lutului: b) tip de activitate de atelier pentru exersarea inteligentii artistice a mainilor.
modeleu
a) rezultatul obtinut din prelucrearea mai aspra sau mai vibrata, mata sau lucioasa etc. asuprafetei modelate, cioplite, slefuite etc. b)efectul de volum, de relief, dat de modelarea culorii, in pictura.
modulare in spatiu
desfasurare in adancime sau in inaltime a unui modul tridimensional prin juxtapunerea sau suprapunerea partiala, intr-o ordine simpla crescatoare sau descrescatoare, sau in una algoritmica.
modulare liniara
modulare liniara, v.Divizare
modulare "ton in ton"
procedeu de animare picturala a unei suprafete prin repetarea tentelor pure si rupte ale aceleias calitati cu conditia ca, analoage fiind, sa fie si bine diferentiate in intensitatea lor cromatica pentru a se acorda intre ele.
papier-colle
papier-colle, v. colaj
pastel
(fr.pastel- creion moale), a) efect de culoare "pudrata", cu treceri fine, transparente de la o pata la alta: b) tehnica de pictura ce utilizeaza pigmentul aproape pur si care, ca si acuarela, foloseste drept suport hartia mai groasa sau mai subtire, dar aspra: se distinge de aceasta prin specificul culorii care i-au dat numele si care se prezinta sub forma de batoane sau creioane moi in care intra: pigmentul, un aglutinant si apa: acestea se astern ca atare sau se amestica prin suprapunere, fara a fi inmuiate: se folosesc si alte suporturi: panza lipita pe un suport rigid cu clei de caseina si se pune obligatoriu sub geam.
penel
penel, v. pensula
pensula
(germ. pinsel), instrument de diferite marimi, folosit la frecarea culorilor intre ele, intre ele si lianti, intre acestea si alte amestecuri sau solutii, si la asternerea lor cu varful, cu latul, prin rasucire etc. pe suport de panza , carton, hartie: de diferite marimi mici si intrebuintata doar in pictura de sevalet, este consacrata cu numele de penel: in locul se utilizeaza cutitul de pictura(cu lama subtire si elastica).
pictura de sevalet
pictura de sevalet, v.sevalet
pictura in ulei
de la Renastere incoace, cea mai raspandita (desi nu este cea mai durabila tehnica), poate pentru posibilitatile tehnologice si de expresie pe care le ofera: opacitate sau transparenta, o executie mai fina sau mai aspra, folosirea pensulei sau a cutitului, retusarea pe umed sau ulterioara: dizolvantul care-i da si numele este si de provinienta diferita: ulei de mac, de nuca, de in fiert si decantat etc.: intrucat uleiul distruge cu timpul fibra textila, suportul picturii in ulei se acopera cu o pelicula speciala.
pictura pe lemn
a) tehnica de pictura a carei particularitate consta nu numai in folosirea lemnului grunduit ca suport al culorilor de ulei sau de tempera, ci si de un anume specific de a fi asternute, in esenta lui decorativ: b) varianta a picturii traditionale taranesti.
pictura pe sticla
a) tehnica de pictura in culori de apa asternute, de regula, in viziune plata, topologica, pe spatele geamului ca suport, liniile compozitiei fiind copiate in prealabil- pe aceias parte a geamului- dupa un desen care, in traditia icoanelor bizantine, se numea izvod: b) varianta specific romaneasca a picturii vechi "taranesti".
prepararea suportului
prepararea suportului, v. suprafata-suport
relief
(fr.relief-proeminenta), domeniul sculptural de trecere de la figurarea in suprafata la cea spatiala: dupa adancimea si procedeul modelarii marginilor acesteia, se disting doua grupari de - prin eliminare- a) plat: de tip meplat, adica adanc usor si in unghi drept numai spatiul din jur. b) adanc(basorelief): cu modelarea rotunjita a trecerilor de la fond la conturul volumului usor evidentiat, si prin adaugare aparenta sau reala- inalta(altorelief).
ruperea tentei (tonului)
ruperea tentei (tonului), v. tenta rupta
semn (plastic)
(lat.signum- element perceptibil senzitiv), a) in general- insemn artificial perceptibil al carui sens serveste comunicarii: b) forma perceputa vizual ca prezentare a unui "lucru" a unei anumite idei.
simbol
simbol, v. forma simbolica
soclu
(fr.socle- suport), postamentul unei sculpturi: v.si bust, monument, sculptura, statue.
spatiu plastic
structura armonioasa si echilibrata, inchisa sau deschisa, statica sau cinetica, plana sau in relief, topologica sau tensionala, a imaginarului: datele fizice ale operei sunt dar premise materiale.
stilizare
(fr. stylizer- a prelucra), a) procedeu de simplificare prin pastrarea elementelor sau detaliilor caracteristice unui obiect studiat, dar specifice mai multora, si folosirea lor in crearea unei imagini, fie cu un spor de expresivitate, fie cu efect decorativ, ornamental: b) termen impropriu, limitativ si arbitrar, sub care sunt reunite si alte procedee de interpretare personala prin exagerare, multiplicare.
stralucire
marime a senzatiei de intensitate pigmentara pe care o determina o culoare raportata la alb-negru sau in functie de influenta culorii alaturate.
sevalet
(in fr. chevalet), suport de lemn pe care se sprijina sau se fixeaza cartonul sau sasiul cu panza pentru pictat tablouri in culori durabile, de aici, pictura de sevalet, dupa marimea si locul lor de intrebuintare se desting: de camp(un fel de trepied) si de atelier(mai greoi si mai mare).
tablou
(fr. tableau- priveliste), pictura, gravura sau desen, puse in rama sau in parspatu, expuse dupa anumite criterii- pe panouri, pereti.
tenta plata
tenta plata, v. si pata plata
textile
(in fr.) denumire cutuniara, comuna mai multor arte (tapiserie, imprimeu, broderie etc.), tehnici (tesere, innodare, imprimare, coasere etc.), viziuni (geometrica, figurativa etc.), destinatie (morala, pavimentara etc.) care, toate, se realizeaza in acelasi material, vibra textila, respectindu-i-se si chiar sporindu-i-se proprietatile.
tonalitate
(fr. tonalite-specificitate), starea de luminozitate a dominantei sau a compozitiei in intregimea ei.
ton local
ton local, v. clarobscur
translucide
(lat. translucidus-mat), culori si, in general, corpuri care permit doar trecerea luminilor colorate, fara conturul precis al formelor sau detaliilor lor spatiale.
trompe-l'oeil
(in fr. inselarea ochiului), a) iluzia tridimensionalitatii duse la extrema ei posibila reprezentare picturala; b) viziune si modalitate tehnica practicata inca din Antichitate; utilizat doar ca proba de virtuozitate tehnica, devine suport al unui anumit kitsch (de salon).
valoare
(lat. valor-pret), a) grad de luminozitate al neculorilor si, prin extensie, al culorilor, receptat intotdeauna ca un raport, corespunzator tonului de culoare; b) nivelul de realizare acceptat pe baza criteriilor artei se mai numeste si artistica.
valoratie
( fr. valorisation-reliefare), rezultatul procedeului de imitare a clarobscurului prin diferite valori de alb-negru sau de redare a iluziei reliefului, volumului prin treceri acromatice treptate de la deschis la inchis; lucrare realizata in hasuri de desimi si sensuri care sa sugereze diferite valori si suprafete este un desen valorat; termen similar in pictura si cultura: modeleu; v. si hasura
violet
a) pigment natural; b) culoare-lumina situate intre albastru si rosu in ordine cromatica naturala; c) alt element al limbajului picturii, semnificatiile lui compozitionale, in raport cu celelalte putand fi : deprimare, mister, tragism, oprimare etc.
vitraliu
(fr. vitrail-perete de sticle colorate imbinate), a) tehnica de arta monumentala ; b) panou compus din bucati de sticle colorate in masa sau acoperite cu smalturi, montate intr-o armatura de plumb turnata.
vizual
(lat.visius-vedere), care se adreseaza simtului vazului, care apartine vederii.
vocabularul artei
(lat. vocabulum-cuvant), totaliatea termenilor cu circulatie in practica si teoria artelor plastice, inclusiv in critica de arta.
volum
(lat. volumen-spatiu incorporat), in sens plastic- spatiu compus, evident, nu numai din plinuri, ci si din goluri.
xilogravura
(gr. xylon-lemn), a) arta de a grava lemnul si rezultatul ei (gravura in lemn); b) varianta a gravurii in relief; c) tehnica de imprimare multiplicata cu placi (matrite) de lemn moale si dens (par, merisor) sapate (scobite, gravate), cerneala acoperind zonele ramase in relief; dupa cum a rezultat placa prin taiere- longitudinala sau transversala- a lemnului, xilogravura este : in fibra sau in lemn vertical (straif).
giclee
Print Giclée este un nume inventat (neologism), special pentru a desemna un procedeu relativ nou, prin care pe suporturi diferite (în special pânză), sunt printate opere de artă (din domeniul picturii).
accesibila
(fr. accesible - usor, la indemana), a) opera care poate fi "lecturata", decodificata de toata lumea: b) insusire care decurge din democratizarea tot mai accentuata a artei: c) pretentie unilaterala si, in ultima instanta, absurda cat timp se eludeaza cunoasterea sistematica a elementelor de tehnica si de expresie ale limbajului artelor plastice: v. si alfabetizare vizualo-tactila.
accidentala
(fr.accident-intamplare, ceva neasteptat) pata sau forma sugestiva produsa in mod cu totul intamplator in timpul elaborarii; pata poate fi - intr-un anumit context - folosit ca atare, modificata partial sau ca punct de plecare pentru un detaliu, o imagine sau o solutie compozitionala.
alegorie
(gr.allos - altul si agoreuein - a vorbi), a) procedeu de creatie care, in artele plastice, foloseste substituirea unui concept, a unei idei generalizatoare sau abstracte cu o imagine concret-senzoriala ce semnifica sau evoca realitati similare din alte domenii decat cele afisate; b) pictura sau sculptura creata prin acest procedeu.
alfabetizare vizualo-tactila
actiune sistematica, teoretica si practica, de a face accesibile fiecarui individ principalele elemente de limbaj si de tehnica specifice picturii, graficii, artei decorative etc..
ambivalenta
(it.ambe - imandoi si fr.volance - valoare, semnificatie), dubla functie "morfologica" si "sintactica", a fiecarui element al limbajului plastic: a) de a construi un anumit semn sau o tema; b) de a fi, in acelasi timp, un anumit mijloc de expresie, ignorarea uneia sau alteia din cele doua functii plastice a devenit de multa vreme anocronica.
altorelief
v.relief
analiza artistica
cercetare de descifrare si de apreciere artistica - cu "instrumente" si dupa criterii specifice - a unei picturi, sculpturi etc.; b) exercitu didactic - eventual si cu elevii din clasele primare, sub forma jocului "de-a criticii in expozitie" - de indentificare a reusitelor in activitatea artistica sau de comentare.
analog
(fr.analogue - similar), a) asemanator, care are o insusire comuna, face parte din aceias categorie: patrat, dreptunghi, romb etc. sant figuri analoge intrucat sunt patrulatere; rosu de pilda: rosu vermillon, rosu permanent, rosu englez etc.; b) analogia contrariilor este procedeul de a face analoge culorile, liniile, volume diferite, imprumutand ceva din caracterul celeilalte; analogia contrariilor este o modalitate de acord.
analogia contrariilor
v. analog
a plat
v.aplatizare
aplatizare
a) in pictura: procedeu stilistic - structural, de esenta topologica - in tratarea formei (semnului plastic) si a fundalului ("locul figurii" si spatiului intermediar) in asa fel incat nu se percepe nici o adancime, nici relieful; b)in modelaj: procedeu tehnic de pregatire a placilor de lut pentru realizarea reliefului plat, si aceasta de aceiasi esenta si structura topologica.
aptitudine plastica
(fr. aptitude - inclinatie), dotatie pentru culoare, linie sau forma spatiala, prezenta intr-o formula proprie, unica, la fiecare individ, pe baza careia se dezvolta, prin educatie specifica si sistematica, functie plastica a cortex-subcortexului; descoperita la o varsta cat mai mica si exersata cat mai firesc.
arta copiilor
(arta infantila), a) expresie a uneia din cele doua dotatii vizuale fundamentale cultivate firesc; b) creatie predominant instinctiva, spontana, libera de orice indrumare restrictiva si inadecvata.
arta populara
a) creatie de contributie colectiva si doar aparent anonima, proprie habitatului rural, nu inferioara, ci paralela, complimentara artei denumite impropriu "culta", implicata in obiectele utile, neindustriale pentru a le face "frumoase" fara a fi arta aplicata; b) expresie specifica limbajului topologic care, ca si limbajul tensional, are dreptul sa fie studiat corect, de la varstele mici, cu intreaga populatie scolara, dar mai ales in zonele de traditie autentica.
artificial
(fr.artificiel), din sensul originar de "facut cu arta" a degenerat in fabricat, care, adica, imita natura si, prin aceasta, fiind nenatural; incercare si, uneori, reusita de "trompe-l'oeil", dar situata in afara artei.
artist plastic
creator de arta plastica, afirmat si validat ca atare in una sau mai multe din artele plastice.
atelier(de arta)
(fr.atelier - spatiu de lucru), a) incapere in care are loc elaborarea operei de arta; b) cadru specific de exersare, de asimilare a mijloacelor tehnice si de expresie artistica si care, in asemenea conditii, poate deveni spatiul propriu, de desfasurare optima a activitatii artistice din scoala.
balansat
v.ritm
basculant
v.ritm
basorelief
(it.basso-rilievo - relief adanc), a) gen de sculptura cu doua dimensiuni (sub forma de placa) in care a treia dimensiune spatiala este sugerata prin modelarea trecerilor rotunjite de la contur la fundal, dar nu desprins; b) tehnica de modelare a unei placi de lut sau de sculptare in materiale definitive.
basse-lisse
v.tapiserie
bateala
v. tapisarie
calicromie
v. imprimeu
ceramica smaltuita
v. ceramica
cerneala tipografica
v. linogravura
champleve
v. relief
chilim
v. tapiserie
cioplire
tehnica de a taia direct cu instrumente adecvate o forma in spatiu(relief sau sculptura rotunda), in lemn sau in piatra.
cizelare
v. ciocanire
cloisonne
(fr. cloisonner - a face despartituri), procedeu de decorare cu foarte mare finete in ceramica - varianta portelanului - emailurile fiind separate, pentru a ramane necombinate, stralucitoare, prin bare metalice foarte subtiri, incizate perpendicular pe peretii vasului.
complementara
(din lat.complementum - adaos de intregire), in pictura - relatia dintre acele doua culori care, amestecate in anumite cantitati cu pensula pe paleta sau pe orice alt suport, dau gri neutru (mediu); principalele, sant trei perechi: rosu si verde, oranj si albastru, galben si violet; sant considerate si neculorile (alb si negru), linia dreapta si linia curba, golul si plinul etc.
coroplastica
v. modelare
culoarea impresiei
culoarea locala receptata modificat in functie de distanta, luminozitate atmosferica si de acuitatea vizuala a privitorului.
culori semnificante
culori carora, in traditia fiecarui popor, li s-au conferit sensuri afectiv-reprezentative, cu o anumita stabilitate si raspandire sociala; totalitatea acestor sensuri, semantica tentelor pure, este o latura a limbajului plastic si se poate studia, exersa practic, spontan sau, la un nivel superior, in atelierul de arta
cultura vizuala
nivelul cunostintelor estetice ale epocii - asimilate sistematic - indeosebi, a acelora de descifrare, de intelegere si cultivare a unei ambiante vizuale cu valoare plastica, in care lectiile artei , limbajului formelor si culorilor si implicit al bunului gust sant prezente peste tot, acasa, pe strada, la locul demunca, in raporturile omului cu natura.
dalta
una din uneltele sculptarii prin eliminare de material (degrosare, cioplire etc) in lemn, piatra, marmura; urmele de prelucrare finala, de expresie, sant in functie de infatisarea taisului acesteia: dalta cu tais mare, dalta lata, dalta cu varf ascutit.
dotatie vizuala (dubla)
inerenta matriceala, detectabila - inca din prima copilarie, in primile desene sau modelaje in plastilina ori lut etc. - la nivelul mai ascuns al schemei structurii tensiunilor, al ordonarii lor mai mult sau mai putin deliberate.
echilibru
(din lat. aequis - egal, libra - balanta), a) raport proportional intre calitati si cantitati, intre plinuri si goluri, intre drepte si curbe in functie de locul, pozitia, importanta lor intr-o compozitie desfasurata pe suport plan sau tridimensional; b) in sens mai larg , impresia oferita de asamblarea bine corelata a elementelor de expresie folosite.
efect psiho-fizologic
consecinta emotional-actionala indusa de inerenta culorii, liniilor si formelor in sine si de agenera diferite impresii spatiale - explicabile prin reale modificari ale pulsului, de a induce unele stari sufletesti de confort-disconfort estetic.
efect spatial
iluzia adancimii, a reliefului, a volumului, a departarii, intinderii sau amentinerii in acelas plan, iluzie creata prin juxtapuneri de pete calde-reci, pure-rupte etc., prin puncte aglomerate-dispersate, mari-mici, sau prin linii in functie de pozitia lor fata de vertical-orizontalele tabloului.
elaborare
(lat.elaborare - a lucra), proces care, pentru artistul autentic, inseamna o chinuitoare cautare a formei care sa se intrupeze cel mai bine si in materialul cel mai adecvat ideea plastica.
v. glazura
emblematic
(lat. emblema - insemn), care are caracter de semnificatie conventional imuabila, specifica sensibilitatii orientale.
esential
(lat. essentialis - principal), stabil, repetabil cu o anumita constanta liniara sau cromatica, dincolo de aparenta banala, accidentala, trecatoare, face obiectul adevaratului studiu al naturii - nu dupa natura, ci in sensul ei, cum precizeaza leonardo da Vinci.
forma-culoare
forma rezultata din juxtapuneri, suprapuneri, fuziuni etc. de pete colorate, sau pur si simplu dintr-o singura pata de culoare, fara delimitari prestabilite sau conturari prealabile.
forma elaborata
forma in delung si deliberat cautata, care, in arta moderna nu exclude spontaneitatea, abstrasa din numeroase sugestii naturale, confruntata cu alte forme in contextul unui anumit spatiu plastic fata de care a fost imaginata, gandita, construita, reconstruita.
forma totala
forma rezultata din parti organic, armonios si echilibrat articulate care au cedat mai multe ori mai putin din automia lor de semne potentiale pentru a se putea asocia si a se accepta reciproc sau, din contra, pentru a se respinge expresiv.
glet
(in germ. glatt), suport umed sau umezit, intins pe o tencuiala speciala, alcatuit din doua straturi subtiri: arriciato, pe care se transpune liniar toata compozitia si intonacio, stratul mereu umed pus de mai multe ori, de fiecare data atat cat se poate lucra zilnic.
gliptica
v. modelare
gluten elemi
v. pictura in ceara
goblen
v.tapiserie
gol-plin
a) mijloc de expresie principal in arta reliefului, sculpturii, arhitecturii, ceramicii etc.; b) raport armonic intre masa modelata sau cioplita-sudata etc. si spatiul de aer integrat, inglobat formei tridiminsionale.
haute-lisse
v. tapiserie
idee plastica
(gr. idea - model, forma, structura), in sens plastic - sinteza intre cunoasterea senzoriala si cea teoretica, vizibila prin semnele devenite expresive si semnificative, datorita imaginatiei, intuitiei, culturii, sensibilitatii artistului.
intaglio
v. gravura
lift-ground
v. acvatinta
limbajul artei
sintactic - sistemul de mijloace de expresie si de procedee tehnice care fac obiectul educatiei artistice plastice pentru toti, sau, in plan general, al alfabetizarii vizualo-tactile; b) semiotic si semantic - repertoriu de forme_semne niciodata limitate, fixe sau imuabile, ale caror semnificatii devin infinite prin preluarea sau prelucrarea, si variabile in functie de: dotatia vizuala fundamentala, sensibilitatea cultivata si priceperea artizanata a artistului.
linie
(lat. linea - orientare, directie), a) mijloc de expresie specific graficii, dar prezent si in celelalte arte; b) element de limbaj artistic cu triplu rol: constructiv, figurativ, expresiv; c) element de documentare stiintifica, obiectiva, ne-artistica; d) element de prezentare standartizata, impersonala, de sorginte inginereasca, utilizata si in desenul designerului.
linie de forta
sau linii tensionale, incordate, a) directii sau sensuri care, ascunse sub cromoformele compuse, creeaza tensiuni vizuale atenuate, descarcate in cuprinsul plan al spatiului compus, sublinuindu-i suprafata-suport prin concesii formice reciproce de genul aplatizarilor si deformarilor expresive; b) directii sau sensuri vizuale care, din contra, accentuand - pana la exacerbare - tensiunile prin erarhizari de adancime cu discontinuitati sau suprapuneri partiale, dau iluzia spargerii cadrului.
lut
v. modelaj
lustruire
in sculptura - procedeu de indepartare a asperitatilor sau neregularitatilor pentru a obtine un luciu cu rol de juxtapunere tonala fata de factura ambiantei de contrast cu planurile din jur altfel prelucrate, in ambele situatii cu dublu rol: de sporire a expresivitatii si, totodata, de captare, de inglobare prin onglindire, a spatiului real din jur.
maculare
(fr. maculer - a pata), actiunea de a manji, de a lasa urme intamplatoare - un fel de punct de pornire, intrun material pregatit sa fie modelat sau sculptat, sau pe suprafata-suport pe care urmeaza sa se deseneze, picteze etc.
maruflare
(fr. maroufler - a lipi cu clei), actiunea de protejare a unui suport suplu prin dublarea lui pe spate cu unul mai gros, rigid.
metafora plastica
(gr. metaphora - deplasare, transferare), modalitate de expresie artistica, bazata, ca si in literatura, pe substituirea unui concept posibil de concretizat intr-o figura descarcata de propria ei semnificatie sau printr-un schimb reciproc.
metoda de lucru
(fr. methode - cale), orientare practica, de atelier, cu un oarecare grad de generalitate in folosirea unor tehnici si procedee de arta, in utilizarea individuala filtrata, adaptata, a unor mijloace de configurare sau de prelucrare a materialelor de arta pe care le-a confirmat experienta unei epoci.
meplat
v. relief
mijloace de expresie
ansamblu de elemente semiotice, semantice si sintactice ale fiecarui limbaj plastic, inclusiv de modalitati de expresie proprii fiecarei arte.
mobiluri
v. sculptura
model
(it. modello - model, exemplu), a) prototip sau macheta, ca versiune identica sau mai mica a unei lucrari care, aprobata de beneficiar, urmeaza ar fi transpusa intr-un material definitiv; b) obiect real care, sub pretextul documentarii, serveste reproducerii cat mai exacte a aparentei, in formularea didactica; c) motiv plastic preluat din contextul in care s-a integrat organic, si introdus, fara modificari, intr-un context nou.
modelare
(fr. modeler - a lucra cu materiale plastice), a) tehnica de redare sau tratare expresiva a tridimensionalitatii prin forme in spatiu, adica prin volum, relief; opusa sculpturii propriu zise; b) sugerarea tridimensionalitatii pe o suprafata este posibila prin contraste sau treceri valorice progresive ale aceleiasi culori, prin linii dozatecantitativ sau ca grosime, pentru a sugera diferite valori de inchis-deschis.
modul
(lat. modulus - marime, masura repetabila), element combinatoriu si modificabil doar ca marime.
modulare
(fr. moduler - a modifica ritmul, frecventa, tonalitatea), tehnica de compunere a apropierii si indepartarii, a adancimii, a reliefului prin repetare variata cantitativ si calitativ al raportului cald-rece, mic-mare, gol-plin, fara a anula efectul de suprafata, de plan sau, in sculptura, de volum multiplicat, dar reductibil la o unitate.
monumental
(lat. monumentalis - grandios), a) care se refera la monument sau apartine lui; b) efect de marime care poate fi obtinut numai print-un judicios raport intre parte si forma totala intr-un anumit loc cu doua sau trei dimensiuni.
murala(pictura-)
(lat.murus - zid), aflata pe perete, destinata zidului cu rol de a-l innobila, fara a-l anula senzitiv; din acest punct de vedere exista: tapiserie murala, mozaic mural, pictura murala.
niela
(lat. nigellus - negru), a) modalitate, apartinand orfevrerierei europene stravechi, de a grava o placa metalica cu ornament liniar si in a umple cu niellor (in lt.) - un amestec de plumb, argint, arama si sulf - santurile rezultate pe o placa metalica; b) exemplarul de incercare sau proba unei gravuri adanci in metal.
original
(lat. originalis - neobisnuit, fara "inaintas"), dincolo de banal si cunoscut, produs al capacitatii de a descoperi sau de a imagina ceva fara vreun precedent, nou in stilul comunicarii vizualo-tactile al unui artist, dotat vizual intr-un anume mod fundamental, inraurit de climatul, de ambianta social-istorica careia ii apartine acesta in calitate de constiinta artistica; v. arta, artist plastic, creatie.
ornamental
v. ornament
paleta
(fr. palette - placuta de lemn), a) suport opac, alb sau neutru la culoare si neabsorbant, pe care pictorii isi aseaza intr-o anumita ordine, la inceputul fiecarei "sedinte" de lucru, vopselele cu care va lucra si pe care isi incearca sau isi definitiveaza amestecurile; b) in sens figurativ - cromatica specifica unui pictor (dupa frecventa tentelor, nuantelor, griurilor preferate); v. artist plastic.
pata picturala
v. pictural
pata plata
(sau tenta plata), intindere de o singura culoare si de un singur ton asternuta fara urme de pensula, uniform; pata plata poate fi animata, vibranta, fara a deveni picturala, prin fragmentarea ei cu alte pete plate mai mici (eventual cu lini sau puncte de culori in acord); sin.: pata decorativa
pictural
a) fel, modalitate de a prelua suprafata in sculptura, ceramica, grafica, incat evoca factura petei picturale, fie printr-un modeleu cu aspect spontan, vibrat, cu urme ale instrumentelor folosite, fie prin lustruire pentru a "ingloba", oglindind-o in viata suprafetei, vibratia mediului ambiant; b) modalitate specifica de a picta, de a asterne pete vibrate tonal, cu margini difuze, in tuse vizibile, transparent, "imaterial"; v. pictura.
plana
(lat. planus - plat), a) suprafata pe care o dreapta poate fi aplicata in orice sens; b) viziune de tratare in pete decorative, in forma fara modeleu, fara profunzimea data de asa-zisa perspectiva liniara si si atmosferica; v. decorativ, pata plata, topologic (spatiu-).
plasticitate
(gr. plasso - a modela), a) proprietate a unor materiale de a putea fi usor prelucrate, dar expresiv, prin procedee tehnice pe potriva; b) impresia ca obiectele pictate sunt reale si se misca liber in spatiul tabloului; v. factura, modelaj, modeleu.
plenerist
v. peisaj
pleonasm
(lat. pleonasmus - idee repetata), in sens plastic - suprapunerea unor elemente de limbaj diferite pe aceeasi suprafata; de pilda, prezentarea simultana, in acelasi loc, a modelului valoric cu modularea liniara (hasurata) sau cu modularea coloristica.
racleta
v. gravura
reguli
(lat. regula - ordine, precept), a) precepte tehnice sau de viziune care, in Antichitate si Evul Mediu, au avut caracter normativ, canonic, obligatoriu; b) instructiuni de lucru formulate succint si adecvat, uneori sub forma de probleme, pentru organizarea jocului "de-a creatia" in timpul activitatii de atelier; c) norme de practicare ergonomica (intr-o anumita ordine, manuind intr-un anume fel instrumentele de prelucrare, modelare, transfigurare a materialelor, a unui procedeu sau a unei tehnici de arta, cu eforturi fizice minime).
schema tensionala
v. linii de forta
sculpto-arhitecturi
v. sculptura
sculptura
(lat. sculptura - cioplire_, a) arta de a crea forme cu trei dimensiuni si al carei principal element de limbaj este masa (de marmura, lemn, bronz, teracota etc.), raportul care se stabileste intre gol (ca parte a spatiului real, fizic, integrat operei si prin aceasta devenit expresie; b) cea mai veche modalitate de de insertie a spatiului fizic, ambiental in masa plinului si invers; exista doua feluri opuse, dar complementare de a concepe forma sculpturala: gliptic - prin saparea, indepartarea materialului inutil pina ce forma este "eliberata" din materia in care "salasluia" si plastic - forma construindu-se, modelandu-se dintr-un material cu plasticitate; exista tendinta de a aprecia mai mult sculptura directa, in material definitiv, fara folosirea (modelarea) prealabila in lut; de regula statica, in sculptura secolului XX au aparut si forme sculpturale dinamice de tipul mobilurilor sau sculpto-arhitecturilor actionate electric si, respectiv, eolian; v. volum.
sculptura mica
v. statuie
semantica tentelor pure
v. culori semnificante
semnificatii (coloristice, liniare)
(fr. signification - sens), sensuri sau intelesuri in sine - prezente, de regula, in contexte compozitionale care le influenteaza - ale principalelor calitati cromatice si liniare; sin.: semantica (coloristica, liniara, a formei spatiale); v. culori semnificante.
sgrafitofolie
v. sgrafitare
simplitate
(fr. simplicite - naturalete), aspect cit mai natural, epurat de amanunte (detalii) inutile, obtinut cu foarte putine mijloace materiale, prin reductii si prin eliminari succesive sau, mai eficace, dintr-o data.
solutie
(lat. solutio - imbinare), a) amestec lichid care, cu ajutorul unor dizolvanti (solventi) devine omogen si limpede; b) una din cele doua modalitati de a dispersa o substanta in masa altei substante; v. emulsie.
stil
(fr. style - caracteristic), ansamblul elementelor "morfologice" si "sintactice" constante din opera unui artist, a unei scoli sau epoci; la nivelul unei natiuni, stilul devine specific national; v. artist plastic, maniera.
stilet
v. stylus
subjectil
v. grund
stylus
a) instrument de metal (argint, cositor, plumb) cunoscut inca din Antichitate, cu care se desena pe suporturi aspre (acoperite, de regula, cu un strat subtire dintr-o solutie de faina de oase si clei), precum: tablite de lemn, foi de pergament sau de hartie astfel grunduite; sin.: condei metalic folosit in in general mai in toate epocile pentru a satisface gustul pentru un anumit stil liniar; b) daltita de metal dur ascutita rotund la varf - numita stilet (din fr. stylet) - cu care se incizeaza sau se zgaraie placi de gravura sau pentru ornamentarea unor metale moi; stylus de gravat se mai numeste burin.
tactil
(lat. tactilis - pipait), a) care se poate percepe, cerceta, cunoaste prin simtul pipaitului; tangibil; b) care sugereaza relieful, volumul pe o suprafata; de aici, iluzia tangibilitatii sau ceea ce Bernhard Berenson a numit "valorile tactile" ale unei picturi; c) care s eadreseaza simtului tactilitatii; v. relief.
tensional (spatiu-)
obiectivarea uneia din cele doua viziuni spatiale fundamentale in care se incearca prinderea viului, a miscarii, a tuturor tensiunilor, inclusiv aceea dintre imagine si suportul ei, prin discontinuitati si intreruperi, prin tot felul de artificii iluzioniste; specifica ariei de cultura si civilizatie urbana, dar prezenta si in habitatul rural; v. viziune, topologic (spatiu-)
terminologie de atelier
v. vocabularul artei
titlu
(lat. titulus - drept), formularea prescurtata a subiectului sau a motivului; nu este, precum se pretinde, "cheia" de descifrare a operei respective, ci o forma de incatalogare, un fel de "opus" (in muzica).
topologic (spatiu-)
(gr. topos - loc, logos - vorbire), locul geometric al semnelor compuse (configurate) bicontinuu, concesive intre ele si cu suprafata-suport, fara iluzia reliefului, fara sus-jos, aproape-departe si fara conventii perspectivale; din acest punct de vedere, arta populara este principal topologica precum "arta decorativa" din aria orasului , ca si o parte a spatiului copilariei; v. construire, spatiul plastic, tensional (spatiu-).
urzeala
v. tapiserie
util
v. design
velatura
v. suprapunere
verni moale
v. gravura
vinilice
vopsele pe baza de emulsii polimetrice rezistente la intemperii si la imbatranire, care trec din starea lichida la cea solida, nu prin oxidare (proprie uleiului, de pilda), ci prin simpla evaporare a apeisi care, spre deosebire de acrilice, ofera efecte precum opacitatea mata, luminozitatea si prospetimea tuturor; v. transparenta.
viziune (spatiala-)
(lat. visio - inchipuire), a) imagine interioara, inerent voita, posibil de elaborat, obiectivata deci, pe baza unei sugestii percepute anterior sau aparuta in chiar timpul elaborarii, unica pentru ca este strict individuala si irepetabila mpentru ca, reluata, nu este identica niciodata cu sine; b) modalitate exclusiv individuala de a imagina, de a selecta, de a compune etc. inerent topologic sau inerent tensional; sim.: imaginar; v. arta, artist plastic, imagine, tensional (spatiu-), topologic (spatiu-).
calitate
(lat. qualitas - conditie de privilegiu), a) in pictura: gradul de puritate maxima denumita generic albastru, rosu etc. sau cu indicarea nuantei (albastru de Prusia, albastru mangan, albastru ceruleum, albastru cobalt, albastru ulramarin etc.); dupa calitate, culorile pot fi tente pure sau - prin jucstapunere sau amestec - stralucitoare, mate, pastelate, grizate etc.; b) in sculptura: insusire generala a materialului de a fi lemn, piatra, fildes, marmura etc.; v. caracter, contrast calitativ, factura.
ex-libris
(in lat. - din carti), gen de miniatura realizata intr-o tehnica grafica (desen sau gravura), cu rol de coperta ilustrata, imaginea fabulativa sau simbolica fiind insotita obligatoriu de textul: ex-libris si numele persoanei sau institutiei care poseda cartea pentru care a fost creat ex-libris respectiv
galet
(fr. galet - "disc" de mare), placuta de roca sau alt material cu marginile rotunjite sub actiunea valurilor, de diferite forme sugestive pentru a fi "desavarsite" de mana artistului si transformate, eventual, in obiecte de podoaba; v. forma spontana, punct de pornire.
glasiu
(fr. glacer - a ingheta), a) strat subtire, transparent, de culori grase sau lacuri colorate, aplicat peste un alt strat (zvintat); b) efect de transparenta lucioasa obtinut prin suprapunere de culori translucide sau straturi intercalate cu un lac incolor.
glazura
(germ. glasur - lustru), strat vitrificat, transparent, de acoperire a suprafetelor de ceramica sau de metal pentru a le proteja sau a le spori eleganta structurala prin pretiozitate tectonica; glazura colorata, adica pelicula obtinuta tot prin ardere din lacuri pe baza de rasini pigmentare si aplicata pe metale, are un nume propriu, email; sin.: smalt; v. ceramica.
absidiola
Absida mica, flancand-o pe cea principala, sau incheind navele laterale spre rasarit.
acolada
Motiv ornamental rezultat din racordarea fata de un ax de simetrie a mai multor arcuri de cerc formand un unghi.
Folosita frcvent atat in arhitectura gotica tarzie cat si in cea orientala, la incheierea partii superioare a deschiderilor - incadramente de ferestre, usi, portale,, etc.
Aparein unele monumente gotice din Transilvania din sec.15 (portalele Bisericii Negre din Brasov), la monumente din Tara Romaneasca incepand cu sec. 17 pana in sec.19 (influenta orientala si gotic-moldoveneasca) si in Moldova in intervalul sec.17 - sec.18.
altar
In cultul catolic, imaginea de cult care incununeaza masa altarului.
Este alcatuit din predela (un suport care poate fi pictat), compozitia centrala (uneori adapostita de un scrin) si un coronament.
Compozitia centrala poate fi realizata si numai din sculpturi.
In unele cazuri scrinul este inchis cu un fel de obloane numite voleuri, decorate cu sculpturi sau picturi.
In cazul in care iconografia este compusa din mai multe scene autonome, denumirea este de altar poliptic.
Ex: Transilvania - gotic tarziu: realizate de Toma din Cluj sau Johann Stoss din Sighisoara - Renastere: realizat de Vincencius din Sibiu - stil baroc: biserica manastirii din Sighisoara (johann Vest si Jeremia Stavronius - sculptor), biserica Sf. Mihail din Cluj (J. Nachtigall).
analoghion
Pupitru fix pe care sunt tinute cartile de cult in timpul citirii lor la slujbe.
Sunt realizate din lemn si au aspectul unei mese inalte, uneori cu blat inclinat pentru a usura lectura (partea superioara poate fi si piramidala, pentru a primi mai multe carti, caz in care ea poate fi si mobila, avand in vedere ca in timpul slujbei sunt utilizate alternativ carti diferite).
Alt tip este analoghionul pliant, in X, in partea superioara fiind intinsa o piele sau o panza (acesta mai este numit si tetrapod).
Decorul cu entrelacs, palmete (in sec. 16) sau cu motive vegetale de inspiratie orientala (din sec. 17) poate fi sculptat sau chiar realizat din intarsii de os, sidef, etc.
Ex: analoghionul de la Probota – cel mai vechi, sec. 16 – de la Sucevita (sec. 17), de la Coltea (brancovenesc), de la Tismana (sec. 18).
anfilada
Dispunerea pe un singur rand sau de-a lungul unui ax comun a unor elemente arhitectonice de acelasi gen (coloane, incaperi) – de exemplu, chiliile intr-o manastire.
apocalipsa
Tema inspirata de scrierea atribuita Sf. Apostol loan, care ofera profetii referitoare la sfarsitul lumii.
Apare in Transilvania in sec. 14 si in Tara Romaneasca in sec. 18, in iconografia pridvorului.
Nu trebuie confundata cu Judecata de apoi.
arborele lui ieseu
Tema larg raspandita, ilustrand genealogia lui lisus Hristos dupa Evanghelia lui Matei, incepand cu leseu, stramosul regilor Iudeii.
Acesta apare adormit, iar din coapsa lui se desprinde un vrej de acant (mai rar de vita de vie), care descrie apoi medalioane de diverse marimi in care sunt reprezentati regii biblici, proroci si scene evanghelice.
Tema este intalnita prima oara in Romania in cadrul picturilor murale gotice din biserica de la Medias.
In pictura exterioara din Moldova A.I. este reprezentat pe toata inaltimea unei fatade laterale si pe o latime corespunzatoare (amploare unica pentru aceasta tema).
In decorul sculptat tema apare in cadrul altarului poliptic din Sebes (sec. 16) si mai ales pe iconostasele brancovenesti si mai tarzii.
arc in plan cintru (semicircular)
De traditie bizantina, predomina la monumentele din Tara Romaneasca si Moldova din sec. 14 pana in 18, fiind definitoriu si pentru arhitectura romanica din Transilvania. v. arc.
arc in acolada
Format din alternarea unor segmente de cerc concave cu unele convexe,
simetric fata de axul vertical. v. arc.
arc trilobat
Format din intretaierea a trei arce de cerc.
Apare cel mai timpuriu in Transilvania, la unele portale gotice timpurii, devenind insa foarte frecvent abia in sec. 18 in Tara Romaneasca.
Uneori partea sa centrala poate fi o acolada. v. arc.
arc polilobat
Format prin intersectia mai ultor arce de cerc.
Apare in Transilvania la unele portale gotice tarzii, iar in Tara Romaneasca tot in sec. 18. v. arc.
arc plat
Are aspectul unui lintel alcatuit din boltari, care se racordeaza curb la montanti.
Este frecvent in arhitectura civila din Tara Romaneasca si Moldova in sec. 17-18. v. arc
arc dublou
Arc dispus transversal sub intradosul unei bolti, in vederea sporirii rezistentei.
Marcheaza limitele unei travei, inclusiv in cazul boltilor in cruce pe ogive.
Caracteristic romanicului si goticului apare in Transilvania intre sec. 13-14, dar si in Moldova, la bisericile tip sala boltite semicilindric din sec. 14-15. v. arc
arc ogival
Apare intotdeauna in perechi de arce intersectate in cheia de bolta, ca sprijin al muchiilor unei boltiri in cruce.
Apare inca din arhitectura romanica tarzie, dar devine definitoriu pentru cea gotica.
Sistemul crucii de ogive permite descarcarea greutatii boltii doar in cele patru puncte de sprijin din colturile travei, deci devine posibila practicarea de ample deschideri in peretii care sunt scutiti de functie portanta.
Ogivele au si o functie si decorativa, din ce in ce mai accentuata, profilele lor mergand de la dreptunghi in faza initiala pana la forme complicate in perioada finala, cand sistemul constructiv in sine este inlocuit de cel al retelelor de nervuri. v. arc
arc diagonal (piezis)
Intalnit in arhitectura moldoveneasca in sec. 15-17, ca parte a sistemului de boltire aparte al acesteia.
Deasupra arcelor si pandantivilor nu urmeaza tamburul sau calota, ci sunt interpuse inca patru mici arce, sprijinite pe cheile de bolta ale celor mari.
Ele sunt paralele cu diagonalele patratului pe care il acopera boltirea, de unde si denumirea lor (v. bolta moldoveneasca). v. arc
arc triumfal
Arcada care separa altarul de restul biserici. v. arc
arhivolta 1
Conturul tralseului unui arc pe fata lui verticala.
Este de obicei decorata cu profiluri sau reliefuri plate.
In Tara Romaneasca este specified usoara retragere a a. fata de planul arcului sau arcaturii.
arhivolta 2
Detaliu arhitectonic prin care este conturat la exterior traseul unui arc pe fata lui verticala.
Este de obicei decorat cu reliefuri plate sau cu profile, si denumirea se utilizeaza uneori pentru decoratia insasi.
0 tratare caracteristica apare In Tara Romaneasca, prin usoara ei retragere fata de planul general al arcului sau al arcaturii (a. intranda).
baldachin
Copertina de stofa pretioasa asezata ca umbra deasupra unui trop si, prin extensie, constructie fixa de forma unui acoperis pe colonete, deasupra unui altar, amvon, etc., sau copertina de piatra fixata deasupra unei statui din decorul exterior al unui monument gotic.
banda lombarda
Element decorativ constituit din mai multe benzi verticale (lesene) scoase in relief plat fata de suprafata zidului si reunite in partea superioara, sub cornisa, de arcaturi mici.
Este specific romanicului.
bazilica
In evul mediu, biserica de plan dreptunghiular alungit, formata din una sau mai multe (intre trei si cinci) nave dispuse in sens longitudinal, separate de arcade pe coloane sau stalpi, si avand la rasarit o absida, eventual si absidiole.
B. cu o singura nava se mai numeste si biserica.
In Transilvania in sec. 13 intalnim frecvent acest tip de plan, cu o sala tavanita si o absida boltita cu conca, uneori aparand si un cor scurt (doar o travee).
Ex: Calnic, Homorod.
Sub influenta arhitecturii cisterciene, absida pate fi patrata, boltita in cruce pe ogive.
Ex: Strei.
La vest poate aparea un turn-clopotnita.
Ex: Santamaria-Orlea.
In sec. 14-15 absida devine poligonala, corul este un element obligatoriu iar boltirea se face pe retea de nervuri.
Ex: bisericile reforrnate din Dej si Cluj.
B. a influentat si arhitectura cnezatelor romanesti.
Ex: Lesnic, Ribita, Lupsa.
B. cu mai multe nave este definitorie pentru planul bazilical.
Ea se compune dintr-o nava centrala inaltà si doua sau patru colaterale, mai scunde.
Nava centrala se incheie cu absida altarului, navele laterale, uneori , cu absidiole.
Intre absida altarului si nava se poate interpune corul si un transept.
Deasupra navelor laterale pot exista tribune care comunica prin triforiu cu nava centrala.
La vest pot exista unul sau doua turnuri si o tribuna.
Ex: Alba-Iulia (sec. 11 – cercetari arheologice), Cisnadioara, Acas, Herina, Carta (sec. 13), Sf. Maria din Sibiu (sec. 14).
Biserica hala este varianta preferata in goticul tarziu; caracteristice stint inaltimea egala a navelor, absida poligonala, corul foarte lung (2-5 travee) si boltirea in retea.
Ex: Sebes, Biserica Neagra din Brasov, Sf. Mihail din Cluj (sec. 14), biserica evanghelica din Biertan (sec.15).
bolnita
Denumire a spitalelor si azilelor care functionau pe langa manastiri si, prin extensie, paracliselor acestor institutii.
Ex: b. manastirii Bistrita-Valcea, a manastirii Cozia.
bolta
Sistem de acoperire cu profil curb, realizat din caramida sau blocuri de piatra de sectiune speciala (boltari).
Greutatea proprie este transmisa unor puncte de sprijin izolate (coloane, stalpi) sau unui zid continuu; exercita presiuni atat verticale (preluate de punctele de sprijin) cat si laterale, ceea ce face necesara consolidarea suplimentara (contraforti, arce dublou).
B. pot fi simple (cu suprafata interioara – intradosul – continua) sau compuse (rezulta din racordarea mai multor sectiuni de b. simple). v. bolti simple, bolti compuse.
bolti simple
v. Bolta semisferica, bolta in sfert de de sfera, bolta semicilindrica, bolta in sfert de cilindru, bolta in maner de cos (turtita).
bolta semisferica
v. calota
bolta in sfert de sfera
v. conca.
bolta semicilindrica
Are aspectul unei jumatati de cilindru, este sprijinita pe zid continuu.
Frecventa in arhitectura bizantina, intalnita la noi din sec.13 pina in sec.18.
bolta in sfert de cilindru
Se caracterizeaza prin faptul ca extremitatea superioara se sprijina lateral pe un zid iar cea inferioara este continuata direct de zidul de sprijin.
Rara in arhitectura romaneasca medievala.
bolta in maner de cos (turtita)
Are profilul unei jumatati de elipsa sectionata de-a lungul axei lungi.
Frecventa in arhitectura baroca, pentru spatiile mici.
bolti compuse
v. Bolta in cruce, bolta in cruce pe ogive, bolta pe nervuri, bolta manastireasca, bolta cu penetratii, bolta moldoveneasca.
bolta in cruce
Rezulta din intersectia perpendiculara a doi semicilindri, muchiile intoarse spre interior formand pe intrados o cruce.
Specifica este descarcarea greutatii de-a lungul muchiilor, ceea ce permite perforarea zidurilor de sprijin.
Frecventa in arhitectura romanica transilvaneana.
bolta in cruce pe ogive
Perfectionare a b. in cr., prin consolidarea de-a lungul muchiilor cu o cruce de ogive.
Apare in arhitectura romanica si este perfectionata in sec. 12-13, devenind specifica arhitecturii gotice.
Folosita la noi prima oara in Transilvania, la monumentele realizate de santierele cisterciene, se intalneste in sec. 14 la monumentele stilului gotic matur, fiind abandonata din sec. 15 in favoarea b. pe nervuri.
In Tara Romanesca si Moldova apare sporadic, la monumentele catolice sau in arhitectura civila.
bolta pe nervuri
Varianta a b. in cr., are ca specific intarirea sau doar decorarea intradosului cu nervuri de piatra sau ceramica, dispuse in forma de stea (b. stelata), de raze (b. raionanta) sau in retea (b. in retea); apare in Transilvania din sec. 15 pana in prima jumatate a sec. 16.
bolta manastireasca
Rezulta, ca si b. in cr., din intersectia a doi semicilindri, dar muchiile sunt intoarse spre extrados, iar greutatea se descarca pe toata lungimea zidurilor.
Apare tot in romanic, la noi este rar intalnita ("in sec. 17-18 apare in boltirea camerelor de locuit sau constituie elementul de baza pentru construirea b. cu penetratii).
bolta cu penetratii
Derivata a b. simple, prezentand particularitatea intersectarii (penetrarii) zonelor periferice cu forme semicilindrice sau conice, care descriu pe peretii de sprijin contururi de lunete.
Penetratiile pot avea rol functional (golul unei usi sau ferestre) sau doar decorativ (cu precadere in sec. 17-18).
bolta moldoveneasca
Sistem folosit in arhitectura religioasa din Moldova in sec. 15-17. v. cupola
boltar
Bloc de piatra special prelucrat pentru a construi un arc sau o bolta, forma fiind dictata de pozitia sa in traseul arcuit (intrados curb, fete laterale taiate inclinat).
Daca una din fetele b. este vizibila, ea poate fi decorata in relief.
B. pot fi realizati si din pietre variat colorate, cu muchiile taiate ondulat sau in alte trasee decorative (procedeu al arhitecturii islamice, intalnit in mod exceptional si in Tara Romaneasca in sec.16).
cahla
Placa de lut ars, eventual smaltuita, utilizata in constructia sobelor.
Adeseori decorate cu reprezentari heraldice, motive vegetale, animale si antropomorfe, au fost utilizate si ca piese ornamentale de interior.
Cele mai multe se pastreaza in Moldova si sunt de factura gotica.
calota
O bolta in forma de semisfera, constituie de obicei partea superioara a unei cupole sau turle, dar apare si separat (in sistemul de boltire al narthexului, exonarthexului, mai rar al naosului si cu totul exceptional in cel al altarului – sprijinita pe arce piezise dispuse pe peretele semicircular al absidei).
carja episcopala
Baston lung, decorat cu aplicatii din metal pretios, in semn al ierarhilor; la ortodocsi partea superioara este un brat transversal ale carui capete au forma de serpi (aluzie la toiagul lui Aaron, din Vechiul Testament), in timp ce la catolici carja se inchele recurbat, ca la toiegele cu carlig ale pastorilor, uneori cu o voluta decorativa.
cadelnita
Recipient de metal (focar), prevazut cu capac, in care se ard esente parfumate (smirna, tamaie) in timpul slujbelor Bisericii.
Pentru manevrare, este suspendata cu lanturi de un inel.
Are in general forma de potir cu capac, dar poate fi tratata si ca o macheta de biserica.
Sunt lucrate din argint eventual aurit, ciocanit si cizelat, decorate cu elemente inspirate din arhitectura epocii.
cel vechi de zile
Formula folosita in pictura ortodoxa pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatal (un portret similar cu al lui Hristos, dar cu parul, barba si mustatile carunte).
ceramica monumentala
Denumire generala a elementelor de ceramica – discuri, butoni, placi, caramida smaltuita – care intra in compunerea decorului fatadelor sau pavimentului.
Discurile apar pentru prima data in sec. 14 la arhivoltele arcaturilor fatadelor (procedeu balcanic).
Ulterior utilizarea lor in Tara Romaneasca scade.
In Moldova se ajunge la o formula originala in sec. 15: o friza de trei randuri de discuri (cu diverse motive heraldice, zoomorfe – adesea fantastice – si antropomorfe) sub cornisa, alte discuri punctand spatifle dintre arcaturile firidelor; pe fatade sunt dispuse brauri si benzi verticale de caramida smaltuita.
Caramida smaltuita apare in Moldova in sec. 14, ca influenta baltica, fiind utilizata in sec, 15 pentru ritmarea fatadelor.
In Tara Romaneasca ea apare in decorul fatadelor foarte rar (exceptie: biserica manastirii Cobia (1572), ale carei fatade sunt in intregime placate cu caramizi smaltuite).
In cadrul pardoselilior si, mai rar, a placarii zidurilor interioare, caramida smaltuita a fost utilizata pe tot teritoriul Romaniei.
Placile de ceramica smaltuita, uneori decorate cu motive identice cu cele ale cahlelor, au fost utilizate cu precadere pentru placarea zidurilor interioare, mai rar pentru decorul exterior.
La sfarsitul sec. 16 gustul pentru decorul exterior cu ceramica smaltuita reapare in Moldova si influenteaza apoi si Tara Romaneasca.
cheie de bolta
Denumire data boltarului din centrul unui arc, de la intersectia mai multor arce sau in centrul unei bolti, asigurand stabilitatea celortalti boltari.
Poate fi decorat in partea corespunzatoare arhivoltei (mai ales in Renastere si Baroc – motive heraldice, mascheroane) sau intradosului (specific goticului).
In arhitectura gotica cisterciana motivul cel mai comun a fost floarea de maces, dar apar si reprezentari aparte (heraldice sau antropomorfe).
In Tara Romaneasca si Moldova cheile de arc sau de bolta decorate sunt extrem de rar intalnite.
chilie
Era de mici dimensiuni destinata locuirii individuale a calugarilor.
Sunt de obicei grupate in corpuri speciale, dispuse pe una din laturile manastirii.
clisiarnita
Cladire a ansamblurilor manastiresti in care se pastreaza vestmintele si inventarul bisericesc de ceremonie; folosita uneori si pentru cazarea unor oaspeti.
Are de obicei o singura incapere, dar exista si cazuri in care rolul de resedinta temporara este foarte clar, c. fiind formand o constructie ampla.
clopotnita
Constructie de zid sau lemn, izolata sau inclusa in constructia bisericii, adapostind clopotele.
coloana
Element de constructie, de forma in general cilindrica, dispus vertical pentru a sustine un arc sau o grinda.
Este alcatuita din baza (soclu), fus si capitel (deasupra caruia poate exista o imposta).
In evul mediu, spre deosebire de perioada clasica, proportiile si ornamentica sunt foarte variate (nu se mai poate vorbi de norme codificate in cadrul ordinelor).
In romanic si gotic fusul este de obicei neted, Renasterea reia fusul canelat antic, barocul foloseste fusul in torsada si decorat.
Coloana nu apare niciodata in arhitectura romanica si gotica din Transilvania ca punct de sprijin principal; este adosata peretilor sau unor stalpi de zidarie, compune stalpi fasciculati (in monumentele gotice), intra in decoratia portalurilor (monumentele romanice).
In arhitectura Renasterii in Transilvania c. este folosita mai ales in cadrul logiilor, avand de preferinta fusul scurt si puternic galbat (bombat).
In Tara Romaneasca si Moldova c. nu a fost folosita decat in epoci mai tarzii.
In sec. 16 apare la Curtea de Arges (forme orientale, capitele cu stalactite), iar la sfarsitul sec. 16, in forme simplificate (baza, fus, o abaca la capatul superior) este intalnita la pridvoare si la trecerea dintre naos si narthex (pronaos).
In ultimele decenii ale sec. 17 apar c. octogonale decorate cu stalactite.
Monumentele brancovenesti prefera c. de tip baroc, cu fus in torsada decorat cu vrejuri si capitel compozit.
C. adosata, c. asezata tangent unui zid sau intrand in compozitia portalelor romanice si gotice.
C. angajata, c. care face corp comun cu zidul, detasandu-se doar pe jumatate apare ca decor al fatadelor (mai ales in baroc) sau ca element de sprijin al unei arcade invecinata cu un zid.
coloneta
Denimire data coloanelor cu fus subtire si alungit, utilizate in arhitectura romanica la portaluri iar in cea gotica pentru stalpii fasciculati.
consolta
Element de sprijin de piatra sau lemn care iese din planul zidului si pe care se sprijina un arc, un balcon, etc.
Frecvente in arhitectura gotica pentru a sustine nervurile, pot fi decorate in relief (figuri umane, compozitii iconografice).
In Moldova arcele piezise ale sistemului de boltire moldovenesc se sprijina uneori pe console.
cortile
In arhitectura occidentala, curtea interioara descoperita, tratata decorativ si adapostind fantani sau grupuri statuare, mai ales in cadrul castelelor.
cupola
Bolta semisferica ridicata deasupra unui spatiu circular, patrat sau poligonal, in aceste din urma cazuri trecerea la cerc facandu-se prin intermediul pandantivilor sau (mai rar in arhitectura romaneasca) al trompelor de colt.
Este alcatuita dintr-o calota pe un tambur.
Patrunde in tarile romane ca influenta a Bizantului (in Tara Romaneasca si Moldova) sau a barocului (in Transilvania, unde apare rar si doar din sec. 17).
Turla este uneori numita tot cupola.
Un caz aparte il constituie sistemul de boltire moldovenesc, constituit in sec. 15 si utilizat pana in sec. 17, care presupune ridicarea deasupra marilor arcuri si a pandantivilor corespunzatori a unui tambur in interiorul caruia sunt dispuse patru arce diagonale, sprijinite pe mici console sau chiar direct pe cheile arcelor mari, urmand ca deasupra acestui inel intermediar, prin intermediul altor pandantivi (pandantivii mici), sa se ridice o simpla calota sau chiar o turla.
Consecintele acestei dispuneri sunt micsorarea diametrului calotei, respectiv al tamburului aferent, deci usurarea greutatii intregii boltiri, si efectul estetic al jocului arcelor.
dalmatica
Tunica ampla, lunga pana la mijlocul gambei, cu maneci largi si scurte, confectionata, in antichitate, din lana de Dalmatia (de unde denumirea ei).
Devine, in cultul catolic, vesmant liturgic.
deambulatoriu
(lat. deambulatio = circulatie, plimbare), In arhitectura occidentala, spatiu care asigura circulatia in jurul corului si absidei, in prelungirea navelor laterale, amplificat uneori de capele laterale.
Apare la bisericile romanice de pelerinaj, mentinandu-se si in gotic.
Tot d. este numit si porticul acoperit care inconjoara curtea interioara a unei manastiri catolice.
denticuli
Mici volume paralelipipedice scoase in relief usor, asemenea unor dinti.
Apare inca din antichitate la cornise, fiind reluat in romanic, Renastere, baroc si neoclasicism, aparand uneori si la decorul ancadramentelor de piatra.
Nu apar in arhitectura de traditie bizantina.
edicul
Constuctie mica si usoara, imitand structura unui templu sau un chiosc, utilizata pentru a proteja o lucrare de arta sau in decorul gradinilor; apare ca motiv decorativ in pictura murala si miniatura, in traditia bizantina.
epitrahil
Vesmant de cult specific preotilor si episcopilor in cultul ortodox, o esarfa brodata purtata peste stihar, in jurul gatului, fiind lasata sa atarne lateral in parti egale, prinse pana la poale cu bumbi.
Iconografia e foarte variata, nucleul, in zona mediana – purtata in dreptul cefei – fiind de obicei reprezentarea temei Deisis, flancata spre extremitati de reprezentari de sfinti, cu precadere Apostoli, sau praznice ale Bisericii.
La extremitati pot fi reprezentati donatorii.
In cultul catolic are drept corespondent etola.
felon
Vesmant liturgic purtat de preoti desupra tuturor celorlalte.
Are forma unei pelerine fara maneci, cu un singur orificiu, pentru cap.
Corespunde casulei din cultul catolic.
ferula
Spatiu introductiv al bazilicilor occidentale, avand aceeasi semnificatie, in principiu, cu pronaosul (narthexul).
In Romania, unicul exemplu estef de la Sibiu, din sec. 15, trinavata, cu trei travei care servea si ca spatiu funerar (asemeni narthexului in bisericile ortodoxe); aici aveau loc de asemenea intruniri ale particiatului sibian (patriciatul = elita politica si economica a sasilor).
filigran
Telinica a orfevrariei, prin care se realizeaza un decor dantelat din fir de aur sau argint, in reteaua caruia pot fi inserate pietre pretioase sau boabe de email.
flesa
Constructie din lemn sau piatra, care incununeaza volumul unui turn.
Caracteristica arhitecturii gotice, adoptata si de arhitectura romaneasca a bisericilor de lemn din Transilvania.
fleuron
Ornament terminal in forma de floare de crin stilizata, specific goticului.
De obicei incheie pinaclii si portalele.
garlici
Acces dinspre curte spre pivnita, in panta; situat de obicei sub foisor.
gravura in lemn (xilogravura)
Tehnica in care pe o placa de lemn este incizat modelul care va fi reprodus prin tiparire.
Este singura tehnica de gravura utilizata in perioada noastra medievala, in atelierele de tipografie, pentru realizarea viginetelor, initialelor si frontispiciilor.
In sec.17, in centrele tipografice se utilizeaza placi cu reprezentari iconografice inspirate de erminii.
heraldica
Stiinta care se ocupa cu regulile de alcatuire, descriere si interpretare a stemelor, blazoanelor si emblemelor.
hetimasia (tronul hetimasei)
Numita si Tronul pregatirii (gr. etimasia = pregatire), reprezentare iconografica ce apare in cadrul Judecatii de Apoi sau de sine statatoare, ca simbol al Sfintei Treimi (un tron gol, pe care se afla Evanghelia, Sfantul Duh sub chip de porumbel, iar in spate, Crucea rastignirii).
iisus in glorie
Reprezentarea lui Hristos in mandorla de lumina, tornand pe curcubeu, uneori incadrat de simbolurile evanghelistilor (caz in care poarta denumirea de Tetramorf).
Apare frecvent in sculptura timpanelor si in pictura absidelor romanice, dar este de sursa bizantina, intalnindu-se si in pictura de traditie rasariteana.
imnul acatist
(gr. akatistos = neasezat, deci imnul care se recita in picioare, in semn de adanca evlavie), imn adresat Fecioarei, compus de Sfantul Roman melodul (melod = autor de imnuri liturgice, imnograf), format din 24 de strofe, din care 12 sunt o relatare a Bunei Vestiri, iar cealalta jumatate, e reflectie teologica in forma poetica, cu un continut mistic profund.
O strofa introductiva a fost adaugata de patriarhului Serghios al Constantinopolului in 626, cand capitala Imperiului a scapat prin miracol de asediul persilor aliati cu avarii; acest prolog o numeste pe Fecioara „general nebiruit" (traducerea traditionala romaneasca este „Aparatoare Doamna"), care a salvat crestinii de dezastrul cuceririi pagane, Acatistul Bunei Vestiri devenind astfel si un cantec de victorie.
Apare frecvent in pictura murala romanesca, un caz special fiind frescele exterioare moldovenesti, unde, in reprezentarea strofei-prolog, in locul persilor si avarilor apar turcii otomani, prilej pentru controverse inca neincheiate privind semnificatia acestei particularitati.
invelitoare de mormant
Piesa textila de forma dreptunghiulara folosita in Moldova, probabil pentru acoperirea lespezilor funerare voievodale din interiorul bisericilor.
Sunt confectionate din brocart si cuprind, in campul central, portretul monumental al defunctului, si un chenar cu inscriptia funerara (uneori portretul lipseste).
lacrimar
Copertina de piatra in panta accentuata, acoperind retragerile unui zid pentru a asigura scurgerea apelor de ploaie; intalnita mai ales contrafortii gotici.
lesena
Element de decor arhitectonic sub forma de pilastru plat fara capitel sau baza, slujind la ritmarea fatadelor "in romanic".
loggia
Galerie la etajul unui edificiu, deschisa pe arcade sprijinite pe coloane sau stalpi; caracteristica Renasterii, patrunde In Transilvania inca din sec. 15, fiind preluata la sfarsitul sec. 17 la palatale brancovenesti.
lucarna
Deschidere semicirculara sau triunghiulara a unui pod, in vederea aerisirii si iluminarii; frecvente inca din gotic, ajung sa aiba rol decorativ mai ales in baroc.
luneta
Traseu semicircular sau in arc frant descris pe peretii de sprijin de o boltire; la deschiderile dreptunghiulare incadrate in arcade (usi, ferestre), l. denumeste spatiul dintre marginea superioara a deschiderii si traseul semicircular al arcadei.
maica domnului "induratoarea"
Denumire data reprezentarii Mariei cu Pruncul in cadrul unei compozitii de tandra imbratisare, cu obrazurile alipite; exista doua variante principale ale acestei teme iconografice, de veche traditie bizantina:
1. Eleusa, in care figurile au o expresie grava, chiar trista;
2. Glikophilousa, in care figurile au o expresie vioaie, surazatoare; in pictura murala romaneasca, M. D. "I". apare prima oara in Transilvania, la Strei (sec. XIV) si Remetea – Bihor (sec. XV), pentru a se bucura de o particulara popularitate in pictura moldoveneasca din sec. XV – XVI (Balinesti, Neamt, Baia, SE Gheorghe – Suceava, Moldovita, Humor); in pictura de icoane apare mai rar, notabila fiind Eleusa de la manastirea Bistrita – Neamt (sec. XVII).
masa altarului
Masa de piatra asezata in absida altarului intr-o biserica ortodoxa; intr-o biserica catolica, masa pe care se aseaza un altar; sub m. a. (sau in corpul ei) se afla depus un relicviar; uneori este decorata cu reliefuri si are inscriptii; in biserica catolica se numeste si mensa; la ortodocsi se numeste pristol.
menolog
Miruire a vietilor sfintilor conform calendarului bisericii ortodoxe, care incepe la 1 septembrie; tema iconografica deosebit de importanta, localizata in pronaos, in reprezentarea m., fiecarei zile ii corespunde o imagine infatisand sfantul (sfintii) patron(i), fie in picioare, fie in momentul martiriului; inceputul fiecarei luni este insemnat cu semnul zodiacal corespunzator; la noi, cel mai vechi m. se afla in biserica mare a Coziei (1391), tema devenind frecventa "In Tara Romaneasca si Moldova in sec. XVI (Tismana, Bucovat, Humor, Moldovita, Sucevita etc.); cel mai complet m. se afla in pridvorul de la Voronet (1547) — sunt reprezentate toate zilele anului.
Sinonime: calendar eclesiastic; sinaxar.
modilion
Consola din piatra, de mici dimensiuni, care sustine cornisa, mult folosite in arhitectura romanica, m. sunt adesea decorate in relief cu figuri grotesti de oameni sau animale (bisericile din Carta, Sic, Sieu, Odorhei - sec.XIII).
oculus
Mica fereastra circulara situata in timpanul unei biserici romanice sau de epoca gotica timpurie sau lucarne.
palimpsest
Pergament de pe care a fost sters vechiul text pentru a fi scris altul nou; mult folosit in secolele VII – XII, acest procedeu a dus la distrugerea multor manuscrise de valoare.
palmeta
Motiv ornamental rezultat din combinarea a doua frunze de palmier intr-o compozitie de forma unei inimi; de origine orientala; a jucat un rol deosebit in arta decorativa bizantina, de unde s-a raspandit in restul Europei.
panza de bolta
Partea de bolta cuprinsa intre doua elemente de rezistenta (arce dublouri, nervuri etc.), construita de obicei din materiale mai usoare.
paraclis
Biserica mica care face parte din ansamblul unei curti domnesti (boieresti) sau dintr-un complex monastic.
patrulob
Motiv decorativ asemanator trifoiului cu patru foi, caracteristic ornamenticii gotice, atat ca forma de camp compozitional, cat si ca motiv in sine.
pilastru
Stalp angajat unui perete, cu o decoratie care interpreteaza in plat elementele de compozitie si de profilatura specifice unei coloane; poate avea functie de rezistenta sau de ornament.
pilon
Stalp masiv de zidarie, destinat sa suporte o sarcina foarte mare.
pinaclu
Element arhitectonic de forma piramidala sau conica foarte alungita, uneori decorat cu fleuroane sau cu crosete, care incununeaza un contrafort sau care serveste la echilibrarea si stabilizarea unor piese scoase in consola.
plan
Proiectia grafica a distributiei orizontale a unui edificiu considerata la diferitele nivele ale acestuia (fundatii, parter, etaj); analiza diferitelor tipuri de plan este deosebit de importanta pentru istoria artelor, stiind ca fiecare epoca si fiecare zona geografica a manifestat anumite preferinte cu privire la organizarea spatiului arhitectonic; pentru arta medievala, dominata de ideologia teologala, cele mai semnificative tipuri de plan privesc edificiile religioase: bazilica, biserica – hala, biserica – sala, biserica in cruce greaca inscrisa, biserica de plan treflat, biserica de plan triconc etc.
plangerea lui iisus
Tema iconografica de origine bizantina, reprezentand punerea in mormant a lui lisus si jelirea lui; frecventa in pictura si broderia medievala din tarile romane; prezenta mai ales in decoratia epitafelor.
poala de icoana
Piesa de broderie specifica bisericii ortodoxe; de forma patrulatera, ea este suspendata sub o icoana si este decorata cu o imagine iconografica legata de aceasta sau poate avea numai un caracter ornamental.
poliptic
Altar alcatuit din mai multe panouri pictate cu imagini autonome; panourile pot fi mobile si prinse intre ele astfel incat se pot suprapune unele peste altele; poate avea dimensiuni monumentale sau poate fi portabil; mai multe icoane asamblate cu balamale constituie, de asemenea un p.; cand este alcatuit numai din 3 panouri se numeste triptic.
portal
Intrare monumentala intr-un edificiu, cu un ancadrament bogat profilat sau decorat cu reliefuri, constituind un element de podoaba pentru fatada; in general, un p. este alcatuit din doi montanti, un lintel, un timpan si un arc de descarcare.
racla
Cutie de lemn sau din metal in care sunt pastrate moastele unui sfant; initial din lemn si pastrand forma unui sicriu, a dobandit ulterior forma unui cufar paralelipipedic executat din metale pretioase si bogat decorat, frecvent cu imagini din viata sfantului respectiv.
relicvariu (relicviar)
Caseta portativa sau cutie de mari dimensiuni folosita pentru pastrarea unor relicve sfinte (de obicei fragmente de oseminte); executat din metale pretioase si bogat decorat, poate fi o importanta lucrare de argintarie, imitand uneori forma relicvei continute.
rezalit
Element de zidarie care se detaseaza din fata unui edificiu, fie in scopul intaririi rezistentei (ex. contrafortul), fie pentru a masca un volum interior.
rotulus
Pergament in forma de fasie lunga care poate fi infasurata ca un sul; este forma obisnuita a vechilor manuscrise in orientul mediteranean.
sala capitulara
Sala de adunare in manastirile catolice; initial destinata adunarilor consiliului de conducere, a fost ulterior folosita si pentru festivitati fara caracter religios propriu-zis.
scara lui iacob
Tema iconografica ce ilustreaza doua episoade din Vechiul Testament („Visul lui lacob" si „Lupta lui Iacob cu ingerul"), avand semnificatia puritatii si tariei credintei; reprezentata de obicei in altar.
scara lui ioan climax (ioan sinaitul, ioan scararul)
Tema iconografica cu continut moralizator teologal, elaborata in mediul monastic al muntelui Sinai; ilustreaza treptele virtutii pe drumul spre mantuire.
semicalota
Bolta cu aspect de sfert de sfera folosita, in mod curent in arhitectura bizantina si cea romanica pentru acoperirea absidelor.
Sinonim: calota.
simbolurile evanghelistilor
In mod curent in iconografia medievala cei patru evanghelisti sunt insotiti de simbolurile lor sau substituiti de acestea: Matei cu ingerul, Marcu cu leul, Luca cu taurul, Ioan cu vulturul.
sindrila
Lame din lemn dreptunghiulare sau avand o extremitate taiata in unghi, in coada de randunica, sau rotunjita, utilizate ca material de acoperire a constructiilor sau de invelire a peretilor la exterior; in functie de zona, dimensiuni, forma, se mai numeste sita, dranita, prastila etc.
tabernacol
Nisa practicata in peretele nordic al sanctuarului unei biserici catolice sau constructie aparte din piatra sau din lemn, destinata pastrarii cuminecaturii (Sf. Sacrament); este legat mai ales de goticul tarziu; pot fi valoroase prin decoratie.
tablou votiv
Imagine pictata, sculptata, gravata, brodata etc., care reprezinta figurile donatorilor (ctitorilor) unei opere de arhitectura sau de arta aplicata in scopul evidentierii actului de devotiune al acestora; in arta medievala de la noi apare frecvent in pictura murala prilejuind realizarea unor veritabile documente de epoca (figuri, costume); fiind o imagine eliberata de exigentele canoanelor religioase, a fost o cale de afirmare a tendintelor realiste in arta medievala romaneasca.
trompa de colt
Element constructiv care, facand parte dintr-un sistem de patru, permite trecerea de la un plan patrat la un plan octogonal deasupra caruia se poate construi cu usurinta o cupola; in principiu o t. de c. consta dintr-un mic arc diagonal dispus la colt si dintr-o forma de racordare care poate fi foarte variata (mica bolta cu aspect de cochilie, sectiune de con, plan inclinat, retragere in trepte etc.); utilizata frecvent in arhitectura bizantina si islamica.
turla
Element arhitectonic alcatuit dintr-o baza, un tambur circular sau poligonal si o cupola; inalta spatiul interior al unei biserici, devenind in acelasi timp si un element de coronament al edificiului vazut de la exterior.
vlahernitissa
Denumire data uneori reprezentarii „Maica Domnului a intruparii"; o reprezinta pe Maria ca oranta, avand pe piept inscris intr-un medalion chipul lui lisus prunc, binecuvantand; apare prima data pictata la o biserica din cartierul constantinopolitan Vlahernes, de unde si numele; apare frecvent in pictura murala medievala la noi, mai ales in bolta pronaosului.
absidiole
Mica absida laterala in unele bazilici romane; mica absida langa altar in bisericile crestine.
tamburul
Portiune prismatica sau cilindrica intre o cupola si arcuri, sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit; corpul cilindric al unei turle, cuprins intre baza si cupola.
l - Dicţionar artă
